Terapie & Consultanță

Labirintul Magic este un centru de sănătate mintală pentru copii și adolescenți care dezvoltă și aplică terapia logopedică, comportamental aplicată și terapia prin stimulare și integrare senzorială.

Centrul se adresează în special copiilor care au deja un diagnostic neuropsihiatric precum Autism, ADHD, sindrom Down, tulburare: Asperger, Tourette
tulburări de conduită, de opoziție, de învățare, emoționale, comportamentale, de procesare senzorială și anxietate de separare.

Totodată, activitatea centrului are în vedere și copiii tipici dar cu dificultăți de atenție, concentrare, dificultăți sau întârzieri în vorbire, hipersensibilitate la atingere, mișcări, sunete sau stimuli vizuali.
Echipa centrului cuprinde: psihologi, logopezi, kinetoterapeuți, psihopedagog, terapeut ABA.

Soluția de terapie asistată prin realitate virtuală (VR) va crea un mediu interactiv și personalizat, dedicat susținerii procesului de învățare și recuperare pentru copii tipici/atipici (in special din spectrul autist) în cadrul sesiunilor de terapie logopedica, terapie ABA( analiza comportamentală aplicată) și terapie prin stimulare si integrare senzoriala.

Tehnologiile VR pot permite repetarea exercițiilor într-un mod captivant, reducând necesitatea intervenției directe și permițând terapeuților să își optimizeze timpul.

Prin această tehnologie, centrul își va dezvolta capacitatea de a oferi o terapie inovatoare, menită să susțină dezvoltarea personalizată a copiilor, maximizând rezultatele pe termen lung cu o utilizare eficienta a resurselor.

1) Ecosistem de inovare

  • Suport pentru dezvoltarea parteneriatelor – expunere la evenimente și identificare opotunități;

2) Test before invest

  • Evaluarea nivelului de maturitate digitală;
  • Analiza detaliată a nevoilor și a cerințelor tehnice;
  • Acces la infrastructură și expertiză de testare/validare/prototipare (DTE full) pentru testare și validare prototip.

3) Digital culture & skills

  • Școala de formare în inovare digitală: Manager transformare digitală.