În cadrul colaborării dintre Digital Innovation Zone (DIZ) și European Digital SME Alliance, experții din comunitatea DIZ au acces la oportunități de implicare în inițiative europene dedicate transformării digitale și securității cibernetice.
În luna mai, European Digital SME Alliance a lansat un apel pentru selectarea unor experți care să contribuie la elaborarea unui ghid practic privind implementarea Cyber Resilience Act (CRA) destinat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Apelul a fost transmis de Digital Innovation Zone către membrii grupului de Lucru CAMPUS pentru Securitate Cibernetică, oferindu-le posibilitatea de a aplica pentru această inițiativă.
În urma procesului de selecție, prof. univ. dr. Daniela Popescul, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, șef lucr. dr. Cătălin Mironeanu, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și lector asociat dr. Valentin-Petru Măzăreanu, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, expert în guvernanță, managementul riscurilor, conformitate (GRC) și securitate cibernetică, au fost invitați să facă parte din grupul internațional de experți care va contribui la redactarea ghidului.
Scopul ghidului este de a sprijini IMM-urile în înțelegerea și implementarea prevederilor Cyber Resilience Act, regulament european care stabilește cerințe privind securitatea cibernetică a produselor cu elemente digitale pe întreg ciclul lor de viață. Documentul va include atât informații privind contextul legislativ și standardele relevante, cât și recomandări practice și instrumente care să faciliteze conformarea organizațiilor.
Contribuția experților din cadrul Grupului de Lucru CAMPUS va viza elaborarea capitolelor introductive ale ghidului, dedicate scopului, contextului legislativ și standardizării, precum și redactarea concluziilor și dezvoltarea unor liste de verificare (checklists) pentru evaluarea riscurilor și gestionarea vulnerabilităților. Totodată, Cătălin Mironeanu va coordona elaborarea unui studiu de caz privind managementul riscurilor pentru un producător de dispozitive medicale de mici dimensiuni, oferind un exemplu practic de aplicare a cerințelor CRA.
Participarea celor trei experți reflectă activitatea desfășurată în cadrul Grupului de Lucru CAMPUS – Securitate Cibernetică, inițiativă prin care Digital Innovation Zone reunește specialiști din mediul academic, de cercetare și din industrie pentru a facilita schimbul de cunoștințe și dezvoltarea expertizei în domeniul securității cibernetice.
În același timp, această inițiativă evidențiază beneficiile colaborării dintre Digital Innovation Zone și European Digital SME Alliance, prin care experții din comunitatea DIZ au acces la apeluri și inițiative europene în care își pot valorifica experiența și contribui la dezvoltarea unor resurse utile pentru IMM-urile din întreaga Uniune Europeană.
Digital Innovation Zone va continua să promoveze în cadrul comunității CAMPUS oportunitățile de implicare în inițiative europene, susținând participarea experților din regiunea Nord – Est a României la proiecte care contribuie la dezvoltarea ecosistemului digital european.