Începând cu luna iunie 2022, Digital Innovation Zone a devenit parte din rețeaua internațională a hub-urilor active în domeniul roboticii și industriei prelucrătoare agile, numită DIH2.
Noi credem în puterea tehnologiilor avansate, precum robotica, în procesul transformării IMM-urilor din regiune în organizații agile și competitive. Astfel, după ce am participat la convenția internațională de robotică din Bratislava din octombrie 2022, ne-am întorc cu o serie de contacte și parteneriate tehnologice. Acestea vor sprijini cât mai bine IMM-urile din regiunea de Nord-Est a României, din sectorul de producție, în automatizarea facilităților prin introducerea de: roboți, coboți și fabrici automate.
Convenția la care am participat a avut drept obiectiv apelurile de finanțare europene curente din domeniul Robotică pentru Industrie, formularea strategiei Uniunii Europene pentru următoarele apeluri de finanțare europene și definirea serviciilor pentru membrii rețelei.
Ce urmează?
- Vom aduce în regiunea noastră un instrument de întelegere a nevoilor companiilor active din sectorul de producție, care doresc să își robotizeze și automatizeze fabricile.
- Vom pregăti un eveniment local de robotică pentru anul 2023.
- Invităm IMM-urile interesate de automatizare, dar și furnizorii de tehnologii de robotică, automatizare și coboți să ni se alăture rețelei Digital Innovation Zone.
Alătură-te și tu Hub-ului Digital Innovation Zone, iar împreună vom aduce o schimbare în regiunea de Nord-Est a României!