Noi, membrii din echipa Digital Innovation Zone, avem valori comune și credem că impactul pozitiv pornește de la fiecare dintre noi. Suntem gata să oferim 101% pentru misiunea noastră. Oferim înainte să primim. Suntem optimiști și pozitivi și credem în schimbarea în bine. Știm că de la oricine avem ceva de învățat și credem în puterea comunității. Prin modul de a gândi, suntem orientați spre binele celorlalți!
Dacă te regăsești în descriere, ai o energie vibrantă și crezi în misiunea noastră, vrem să te cunoaștem, pentru a face împreună lucrurile să se întâmple.
Află mai jos detalii despre desfășurarea concursului și trimite candidatura ta si o scrisoare de motivatie până pe 8 mai!
Care vor fi responsabilitățile tale?
- Colaborezi cu membrii echipei pentru a dezvolta direcția strategică și cele mai bune practici de derulare a programelor hub-ului de inovare digitală;
- Coordonezi activitatea operațională a hub-ului;
- Gestionezi o parte din proiectele hub-ului, în funcție de alocarea pe activități;
- Te ocupi de raportarile financiare și periodice de activitate;
- Faci scouting activ de noi oportunități de finanțare nerambursabilă pentru proiectele hub-ului.
Cum știi dacă te potrivești în echipa noastră?
Dacă:
- Îți dorești să contribui la construirea celui mai de impact proiect de digitalizare din regiunea de Nord-Est;
- Vrei să te conectezi cu persoane din ecosistemul național și internațional de inovare digitală, cu principii și valori comune;
- Ai experiență profesională relevantă de minim 15 ani în activități de tipul: gestiune de proiecte ; raportări financiare; gestiunea relațiilor cu clienții și furnizorii; lucrul cu baze de date; comunicare online și/sau offline;
- Ești absolvent de facultate cu profil tehnic sau economic;
- Preferi un mod de lucru autonom, flexibil, orientat spre rezultate.
… atunci trebuie neapărat să ne cunoaștem!
Reprezintă un avantaj:
- Experiența în domeniul ONG-urilor sau al instituțiilor neguvernamentale.
- Experiență în domeniul financiar și /sau bancar.
Ce spui, sună bine? Atunci te invităm să trimiți candidatura ta (cu toate documentele mentionate mai jos), pâna pe 8 mai la adresa de email: cristina.baghiu@digital-innovation.zone.
În cazul în care profilul tău este potrivit, vom reveni către tine.
Concurs ocupare posturi vacante in Asociatia Digital Innovation Zone
In data de 9 Mai 2023, Asociația Digital Innovation Zone – Zona de Inovare Digitala organizează concurs pentru ocuparea 1 (un) post vacant – durata determinata 12 luni cu posibilitate de prelungire: Manager operațiuni
Condițiile obligatorii ce trebuie îndeplinite de către candidați:
- Studii superioare absolvite cu diploma de licență sau echivalent;
- Experiență profesională relevanta de minim minim 15 ani în activități de tipul: gestiune de proiecte ; raportări financiare; gestiunea relațiilor cu clienții și furnizorii; lucrul cu baze de date; comunicare online și/sau offline.;
- Abilități personale ridicate de organizare si sistematizare a activităților, experiența de lucru pe obiective;
- Foarte bune cunoștințe de operare pe calculator;
- Foarte bune cunoștințe de limbă engleză;
- Persoană orientată spre interacțiunea cu oamenii și spirit de „Community Builder”;
- Gândire antreprenorială și capacitatea de a acționa eficient pe baza unei strategii și a unui plan de acțiune;
- Constituie avantaj experiența în domeniul ONG-urilor sau al instituțiilor neguvernamentale, de preferință internaționale, și experiența în domeniul financiar și/sau bancar.
Principalele atribuții ale postului:
- Colaborează cu membrii echipei pentru a dezvolta direcția strategică și cele mai bune practici de implementare si livrare a evenimentelor si programelor dedicate inovării digitale in regiune;
- Elaborează si implementează dezvoltarea de pachete de resurse și beneficii destinate antreprenorilor;
- Sprijină dezvoltarea de comunități de instituții partenere din ecosistemul hub-urilor de inovare digitala;
- Gestionează relațiile cu partenerii strategici ai hub-ului de inovare digitala
- Organizează întâlniri de tip matchmaking, networking sau mentorat intre antreprenori și experții hub-ului de inovare digitală;
- Coordonezi activitatea operațională a hub-ului;
- Gestionezi o parte din proiectele hub-ului, în funcție de alocarea pe activități;
- Te ocupi de raportarile financiare și periodice de activitate;
- Faci scouting activ de noi oportunități de finanțare nerambursabilă pentru proiectele hub-ului.
Etapa I: Transmiterea candidaturilor inițiale.
Aceasta se va face prin e-mail către cristina.baghiu@digital-innovation.zone până la data de 08 Mai 2023. Aplicația va conține CV-ul persoanei în format Europass, complet și detaliat, în care vor evidenția clar experiența profesională, precum și toate aspectele relevante care arată îndeplinirea condițiilor obligatorii precizate pe post, în cuprinsul acestui anunț.
Etapa II- Selectarea candidaturilor și depunerea dosarelor de înscriere finale.
Digital Innovation Zone analizează pana la data de 09 Mai 2023 fiecare candidatură în parte și face selecția aplicanților în funcție de condițiile solicitate pentru posturi. Vom va contacta (telefonic sau/și pe e-mail), până cel târziu în data de 09 Mai 2023, fiecare candidat acceptat, iar acesta va întocmi dosarul final de înscriere la concurs. Acest dosar va cuprinde:
- cerere de înscriere la concurs – model atasat acestui anunt;
- copie după diploma de licență, respectiv copii după alte diplome obtinuțe la alte cursuri/formări profesionale;
- copie după actul de identitate;
- cazier judiciar/sau declarație pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale.
Acest dosar va fi transmis pe e-mail la adresa: cristina.baghiu@digital-innovation.zone.
Candidații respinși în această etapă vor primi de asemenea un e-mail de informare cu privire la situația aplicației lor.
Etapa III – Interviu online
Acest interviu va fi programat doar cu candidații declarați acceptați în etapa III.