Digitalizarea patrimoniului cultural Ieșean prin proiectul Charme

Pe 14 noiembrie 2024, în sala Henri Coandă a Palatului Culturii din Iași, Digital Innovation Zone a fost reprezentat de Oana Prunianu și Mădălina Gavril în cadrul prezentării proiectului Charme.

Evenimentul a pus accent pe nevoia urgentă de digitalizare a patrimoniului cultural, oferind exemple concrete de bune practici europene în acest domeniu.

Despre proiectul Chrame

Proiectul Charme, cu o perioadă de implementare de 36 de luni începând cu luna aprilie 2024, este finanțat prin programul INTERREG EUROPE, dezvoltat în parteneriat cu municipalitățile din Pavia (Italia, lider de proiect), Coimbra (Portugalia), Iași (România), Turku (Finlanda), Comunitatea Urbană Grand Poitiers (Franța), Primăria din Lviv (Ucraina, Discovery Partner) și Universitatea din Pavia (Advisory Partner), în cadrul Alianței EC2U – European Campus of City-Universities.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate soluții digitale care pot contribui la protejarea și promovarea patrimoniului cultural. De asemenea, au fost evidențiate bune practici deja existente la Iași, cum ar fi proiectul ,,Traseul Memoriei’’, o hartă digitală a clădirilor monument istoric.

Împreună cu experții IT ai Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași, suntem în process de realizare a unui model 3D virtual detaliat al Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul. Preluarea imaginilor, scanarea laser și toate instrumentele digitale sunt puse la dispoziție pentru a crea un model digital detaliat al exteriorului și al interiorului incluzând camere, exponate și detalii arhitecturale.

Implicarea DIZ în această inițiativă subliniază angajamentul de a sprijini inovarea digitală și de a contribui la dezvoltarea soluțiilor moderne pentru conservarea și promovarea patrimoniului cultural.